Aradul de la 1918 până în 1939


Aradul de la 1918 până în 1939

   În toamna anului 1918 Aradul devine pentru o vreme, capitala politică a românilor din Transilvania. După ce a fost creat la Budapesta la sfârşitul lunii octombrie, Consiliul Naţional Român Central s-a mutat la Arad în casa lui Ştefan Cicio Pop pe 2 noiembrie 1918. Gazda a fost şi primul preşedinte al organismului care a pregătit terenul pentru Marea Unire. Consiliul Național Român Central avea în componență șase naționali: Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad și șase socialiști: Tiron Albani, Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu. Din cei 12 membrii, trei au fost arădeni: Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş şi Ioan Flueraş. Cu alte cuvinte, casa personală în care locuia Ştefan Cicio Pop, a devenit sediul „guvernului” român al Transilvaniei, forul politic chemat să pună în practică opera amplă de pregătire şi realizare a actului Unirii. Unele ședințe cu caracter de lucru se țineau în biroul lui Vasile  Goldiș de la parterul Episcopiei, iar sedințele lărgite, când se elaborau deciziile importante, în sala de gimnastică a Școlii civile de fete.

   În 13- 14 noiembrie 1918, Guvernul Maghiar trimite la Arad o delegaţie condusă de ministrul pentru naţionalităţi Oszkár Jászi pentru a negocia cu liderii românilor rămânerea Transilvaniei alături de Ungaria. Tratativele au fost purtate în Palatul fostei Prefecturi construit în 1821 pe actualul Bulevard al Revoluției, clădirea fiind mai cunoscută arădenilor ca sediu al redacțiilor principalelor cotidiene arădene. După două zile de discuţii nu s-a ajuns la nici un compromis astfel că, în seara zilei de 14 noiembrie, românii anunţau că doresc desprinderea totală de Ungaria.

     În edificiul din Arad unde a funcţionat Şcoala Civilă Română de Fete (sediul fostului Spital T.B.C. din str. Mihai Eminescu nr. 46) la 15 noiembrie 1918 s-a hotărât ca Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă să fie expresia unei Mari Adunări Naţionale, aici luându-se hotărârea organizării la Alba Iulia a Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie.

Scoala Civila Romana de Fete

    La 18 noiembrie Vasile Goldiș publică in ziarul “Românul” un manifest „Către popoarele lumii”, în limbile română şi franceză, prin care arată hotărârea fără echivoc a naţiunii române din Transilvania de a se uni cu România. . Tot el a redactat Convocatorul Adunării Naţionale de la Alba Iulia, pe care îl publică în ziarul „Românul”.                                                                      

    Organizarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia a fost încredinţată arădeanului Ioan Suciu. Adunarea a fost deschisă de către arădeanul Ştefan Cicio Pop, iar la 1 decembrie 1918, adresându-se "Măritei Adunări Naţionale" de la Alba Iulia, în uralele a celor peste 100.000 de reprezentanţi din toate ţinuturile locuite de români, arădeanul Vasile Goldiş expune Rezoluţia Adunării de Unire cu România.

    În perioada interbelică populația orașului ajunge la 77000 de locuitori după ce comuna Micălaca este alipită orașului în 1930. Începe modernizarea sectorului administrativ Gai și se pune accent pe dezvoltarea sectorului Poltura și a Bujacului. Cu implicarea socială care o caracteriza, Familia Neumann construiește pentru angajații săi primul cartier de locuințe al Aradului, pe care îl cunoaștem azi sub denumirea de Colonia UTA alături de prima creșă și prima grădiniță de pe lânga o uzină din oraș.

    Structura economiei arădene a rămas, în mare, aceeași ca și înainte de Unire. Marea industrie a fost în continuare reprezentată de fabrica de vagoane “Weitzer”, de Întrepinderea Textilă Arad (ITA), una din cele mai mari din țară, Întreprinderea de morărit a fraților Neumann, cea mai mare din vestul României și Fabrica de mobilă “Lengyel”. Alături de acestea și-a continuat activitatea și renumita fabrică de lichior “Zwack”, dar fabrica de automobile Marta este desființată în 1926 iar utiljale acesteia sunt transportate la Brașov unde se înființează Întreprinderea Aeronautică Română.

   În perioada interbelică au fost înființate și o serie de fabrici noi, precum Fabrica de Zahăr (1926), “Polycrom” (lacuri și vopsele, 1930), Uzina Tehnică Arad (fabrica de becuri, 1935), “Iron” (fabrica de radiouri și alte articole electrotehnice). Astfel, Aradul dispunea de 110 întreprinderi în 1937, față de 58 în 1919. Activitatea comercială s-a intensificat, situând Aradul cu cele 4001 firme de comerț ale sale între primele cinci orașe din țară. Sistemul bancar a susținut activ dezvoltarea economică locală. Alături de sucursala Băncii Naționale a României (deschisă în 1921), în Arad au mai funcționat alte zece bănci dintre care reprezentativă pentru capitalul arădean a fost banca “Victoria”. Calitatea vieții urbane este ilustrată și de nivelul serviciilor. Prin reconstruirea uzinei de apă, în perioada 1931 - 1934, calitatea apei potabile s-a îmbunatățit iar rețeaua de distribuire a fost extinsă. Sistemul de canalizare a fost amplificat beneficiind în continuare de asistență tehnică britanică. Aradul a fost printre primele orașe din țara care au dispus de serviciile unei centrale telefonice automate (1937). Transportul urban a fost îmbunătățit prin introducerea autobuzelor care circulau pe 11 trasee. Dintre realizările edilitare a perioadei se pot remarca clădirea actualei Policlinici Municipale și clădirea Colegiului de Arte de lânga lacul din Pădurice, iar în noiembrie 1937 a fost inaugurat Aeroportul Arad.

Colegiul de Arte Arad

   În 1921 biblioteca orășenească primeşte o donaţie importantă de peste 2000 de volume din biblioteca personală a marelui enciclopedist cu preocupari literare A.D. Xenopol. Soţia acestuia, Riria Xenopol, este cea care face această donaţie, după moartea soţului ei. Patrimoniul bibliotecii care a fost format initial din fondul Societății Culturale Kölcsey a continuat să se îmbogăţească cu volume provenite din colecţia Orczy-Vásárhely sau din biblioteca minoriţilor precum și din donaţii provenite de la oameni precum Vasile Goldiş, Iosif Moldovan, Coriolan Petranu. În semn de omagiu, în 1995 Biblioteca Județeană din Arad, primește titulatura finală: Biblioteca Județeană “Alexandru D.Xenopol”.

Biblioteca Judeteana

    În perioada interbelică în Arad au funcționat 70 de asociații culturale dintre care cele mai importante au fost “Asociațiunea Națională”, care a fuzionat cu ASTRA (1924), “Concordia” (inființată în 1910), “Ateneul Popular” (1931) și Societatea Culturala Kölcsey care și-a serbat 50 de ani de existență la 15 noiembrie 1931. Presa literară a fost reprezentată de reviste precum “Solidaritatea” (1922), “Tribuna Aradului” (1923), “Voința Poporului” (1923), “Tribuna Nouă” (1924), “Salonul Literar” (1925),“Hotarul” (1933), “Bravo” (1933), “Înnoirea” (1937) și de cele în limba maghiară: “Szezon”(1919), “Geniusz”(1924), ”Új Geniusz”(1925), “Periszkop”(1925). Dintre scriitorii arădeni care s-au afirmat în această perioadă sunt de amintit: Alexandru Stamatiad, Mircea Micu, Szántó György, Franyó Zoltán. În total în Aradul perioadei interbelice au apărut nu mai puțin de 108 titluri de ziare și reviste. Cotidianul “Aradi Közlöny” apărut prima oară în 1885 a fost editat până în 1940, iar în 1920 în Aradul Nou a fost fondat “Arader Zeitung” care și-a mutat în scurt timp sediul la Arad.

Bibliografie