Aradul între 1834 și 1914


Aradul între 1834 și 1914

    1834 este un an de cotitură în istoria orașului. În data de 21 august a acelui an Împăratul Francisc I acorda Aradului titlul de “oraș liber regesc”. Diploma eliberată cu această ocazie este actul de naștere al Aradului modern. A urmat de la 1834 o perioadă în care orașul de pe Mureș a cunoscut o dezvoltare uluitoare. Nu există mărturii istorice cunoscute că cei de la sud de Mureș, din Aradu Nou ar fi participat  la Sărbătorile Aradului, altfel decât prin cotidianele relații comerciale prin care aprovizionau piața Aradului cu produse agricole, deși aflaseră de sărbătoarea vecinilor, cu alte cuvinte de faptul că urbea de peste Mureș urma să dobândească statutul de “oraș liber regal”.    

    În 1825 funcționa o fabrică de mașini-unelte iar în 1836 Anton Dangl începea producția de orgi în singura fabrică de profil din această parte a Europei. În 1837 apare și primul ziar arădean: “Arader Kundschaftsblatt”, urmat în 1840 de apariția săptămânalului “Aradi Hirdető” alături de alte periodice și publicații cotidiene ulterioare.

   Anul 1840 este marcat de un eveniment deosebit de important și anume inaugurarea primei bănci din Arad (Prima Casă de Economii Arădeana), iar în perioada imediat următoare Frații Neumann inaugureaza o fabrică de spirt și o moară ce le va purta numele, ca primă realizare din colosul industrial de mai târziu. Timp de aproape un secol, membrii familiei Neumann vor avea un rol hotarâtor în viața economică, culturală, socială și în dezvoltarea mișcării sportive din oraș.

    Tot în anul 1840 este construit și Hotelul “Crucea Alba” (actualmente “Ardealul”) care a rămas un reper în viața orașului până în zilele noastre. Până în 1868 în fața hotelului se afla stația de poștalion a orașului. În sala festivă a hotelului au concertat: Franz Liszt; în două rânduri și Johann Strauss fiul, iar mai târziu Johannes Brahms și Pablo Casals. Alți oaspeți de seamă ai hotelului au fost: Împăratul Franz Iosef în 1874, sosit la Arad cu ocazia inaugurării noului teatru și Ferdinand Lesseps, arhitectul Canalului Suez. De-a lungul timpului figuri ilustre ale vieții culturale românești și maghiare au fost găzduite aici: Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Octavian Goga, Moricz Zsigmond, Ady Endre, Krudy Gyula.

Teatrul Arad

   În 1847 începe construcția Bisericii Reformate din centrul orașului care este inaugurată cinci ani mai târziu.

Biserica reformata Arad

   Din păcate, nori negri se strâng deasupra orașului care ajunsese, în timp record, să-și facă drum spre prosperitate, bunăstare și recunoaștere. O serie de factori naturali (catastrofala inundație din 1844), dar și politici (Revoluția din 1848-1849) duc la mari distrugeri materiale și pierderi de vieți omenești, fapt ce determină o nouă stagnare în dezvoltarea orașului.

    Între 22 și 24 februarie 1848 la Paris muncitorii și studenții nemulțumiți îl obligă pe regele Louis Philippe să abdice. Mișcarea revoluționară din Franța cuprinde rapid și statele germane, Italia, Austria și Ungaria. În după-amiaza zilei de 17 martie 1848 vestea insurecției de la Viena și Pesta ajunge și la Arad. Piața principală se umple de tineri inflăcărați. Spectacolul cu piesa “Don Cezar de Bazan” de la Teatrul Hirschl este întreruptă de tineri revoluționari maghiari, care obligă la citirea celor 12 puncte ale programului maghiar. Consilul orășenesc din Arad acceptă cele 12 puncte în sedința din 20 martie. Conducerea cetății a rămas însă în slujba Habsburgilor și începând din octombrie 1848 și până în iulie 1849 a bombardat orașul aproape fără întrerupere. După capitularea de la Șiria din august 1849, revoluția maghiară este înfrântă iar cei 13 generali ai armatei revoluționare maghiare sunt executați în apropierea de cetatea Aradului la 6 octombrie 1849.

Statuia libertatii Arad

    Prima clădire a gării din Arad a fost inaugurată în 1858, iar primul tren ajunge în Arad la 25 octombrie 1858, odată cu deschiderea circulației pe noua cale ferată Szolnok-Arad. De la Arad se construiesc noi ramificații către Timișoara, Brașov, Szeged, Brad și Oradea. Deschiderea spre lume a orașului a generat creșterea dezvoltării economice, dar și dezvoltarea vieții culturale și sociale a orașului.

Gara centrala Arad

Orient Expres in Arad

   Dacă până atunci, cartea fusese un privilegiu al nobilimii și al clerului bogat, din a doua jumătate a secolului XIX cartea începe să fie la îndemâna tuturor. Mai mult, persoane întreprinzătoare pun bazele unor fonduri de carte destinate împrumutului pentru cei ce nu își permiteau biblioteci proprii. Astfel, înca din 1850, în sediul hotelului Crucea Albă se deschide o bibliotecă de împrumt cu un număr de 30000 de volume și partituri, urmată la scurt timp de o altă bibliotecă aflată în vecinătate, pe strada Eminescu cu un patrimoniu de 90000 de volume.

    Între anii 1861 și 1865 este construită Catedrala Ortodoxă Română din Arad, căreia i se adaugă în 1876 edificiul din dreapta catedralei construit la inițiativa episcopului Ioan Mețianu și care va servi ca locație pentru Institutul Pedagogic-Teologic.

Catedrala ortodoxa veche

   În 12 mai 1863 este înființată Asociația națională arădană pentru cultura poporului român cu ocazia primei adunări generale care a avut loc la hotelul Crucea Alba. Pe lângă popularizarea educației, științei și a culturii în mediul rural, asociația era preocupată de creația savantă și de cultura majoră. În anul 1864, Asociația arădeană număra 1017 membri, care proveneau din 220 de localități din Banat și Crișana, iar mai tarziu, în anii 1900, sub conducerea lui Vasile Goldiș asociația a demarat o amplă acțiune de realizare a monografiilor comunelor românești din zonă.

   Presa arădeană se dezvolta și ea în ritm alert și văd lumina tiparului publicațiile în limba română: “Speranția” în 1869, gazeta satirică “Gura satului” în 1871 avându-i până în 1903 ca proprietari și redactori pe Iosif Vulcan, Mircea Stănescu, Ioan Slavici și publicația cu caracter pedagogic “Lumina” în 1872.

    Anii 1870 găsesc Aradul în plină ascensiune; cu numeroase antreprize, un comerț înfloritor, mai multe instituții importante de cultură și cu o rețea școlară în expansiune. În 1872 este înființată Camera de Comerț și Agricultură, Aradul pășind pe un drum nou, ce-l duce spre prosperitate și afirmare. Atelierele și fabricuțele apar una după alta și se măresc treptat ca urmare a înmulțirii comenzilor, datorită prestigiului lor aflat în continuă creștere. În cazul industriei mobilei de exemplu; lumea bună a Aradului care până în anii 1860-1870 iși achiziționase mobila din străinătate, începe să se orienteze spre producția locală. Având o clientelă din ce în ce mai numeroasă, fabricanții arădeni au deschis pe parcurs sucursale la Mediaș, Oradea, Szeged sau Brașov. Unele mărci locale din epocă sunt celebre până astăzi; ca mobila Lengyel de exemplu. În 1872 a fost înființată fabrica de mașini “Hendl”, au urmat apoi o fabrică de ciment și alta de cărămidă. Fabricuțele existente, din alte domenii, urmează și ele o cale ascendentă. Din categoria fabricuțelor ajunse cu timpul mari și vestite se afla și fabrica de spirt și drojdie, precum și moara cu aburi a fraților Neumann. Pentru rezultatele obținute pe plan economic, frații Neumann sunt înnobilați cu prilejul celei de-a doua vizite la Arad a Împăratului Franz Iosef în 1884. În 1887 se deschide Banca Victoria cu capital românesc, iar în anul 1891 ia ființă fabrica de vagoane a lui Weitzer Janos, care cunoaște o mare dezvoltare și ajunge mai târziu, în primul deceniu al secolului XX la 2000 de angajați.

Palatul Szantay si Palatul Neuman

    Un asemenea ritm de dezvoltare economică atrage după sine și o dezvoltare pe măsura a vieții culturale. În 1874 este inaugurat noul teatru al Aradului în prezenta impăratului, capacitatea inițială a sălii mari de spectacole fiind de 1200 de locuri, dar redusă ulterior la 562 de locuri ca urmare a lucrărilor de reconstrucție datorate unui incendiu. În 1902 este ridicat la rangul de Teatru Național. În 1881 ia ființă Societatea Culturală Kölcsey care va pune bazele Bibliotecii și căreia i se datoreaza existența Palatului Cultural inaugurat mult mai târziu, iar 1890 este anul fondării Societății Filarmonice din Arad. Dintre scriitorii arădeni de expresie maghiară trebuie amintit dramaturgul Csiky Gergely, iar dintre cei germani romancierul Adam Müller Guttenbrunn, care va ajunge în ultimul deceniu al secolului director al Teatrului din Viena (Opera de astăzi).

  Alegerea ca primar a lui Salacz Gyula în 10 martie 1875 marchează începutul unei dezvoltări fără precedent în istoria orașului. Până în ziua de astăzi el rămâne cel mai longeviv primar pe care l-a avut Aradul, fiind la cârma urbei vreme de 26 ani. Spectaculoasele transformări în domeniul economic, urbanistic, învățământ și cultură, prin care trece Aradul ultimului sfert al secolului al XIX-lea se leagă strâns de numele său.

Centru Arad

    Orașul iși dobândește imaginea pe care o putem vedea și astăzi. Atunci se definitivează aspectul arterei principale a orașului, Bulevardul Revoluției de astăzi și străzile adiacente acestuia unde sunt construite principalele clădiri pe care le admirăm și în prezent; printe altele se numără: Primăria, inaugurată în 1877 cu turnul înalt de 54 de metri, în care a fost instalat un ceas elvețian adus în 1878, Palatul Hermann în 1880, Palatul Neumann în 1891, Palatul Cenad în 1892, Hotelul Central în 1894, Palatul de Justiție în 1896, Palatul Băncii Naționale în 1905-1906, Biserica Evanghelică (roșie) cu turnul său principal înalt de 46 de metri în 1905-1906, Biserica minoriților (Catedrala Romano-Catolică) în 1902-1904 pe locul vechii biserici romano-catolice ridicate în 1758, Casinoul de lângă actualul parc al copiilor în 1872, Galeria “Arta” în 1900 și multe altele. Numai în perioada 1885-1896 zestrea edilitară a orașului a crescut cu 656 de edificii, 525 dintre acestea fiind cu parter sau parter supraînălțat, 21 cu un etaj și 6 cu doua nivele. Numărul total al clădirilor din oraș depașește 8200.

Biserica rosie Arad

strada Lucian Blaga Arad

   Dezvoltarea rețelei școlare a orașului cunoaște și ea un avânt nemaivăzut până atunci; Este inaugurat Gimnaziul regal (actualul Colegiu Național “Moise Nicoară”) în 1869-1873, Școala civilă de baieți (actualul Colegiu de Industrie Alimentară) în 1887; printre elevii căreia s-au numarat: Vasile Goldiș, dramaturgul Csiky Gergely și prozatorul Ioan Slavici, Școala civilă de fete (actualul Colegiu Național “Elena Ghiba-Birta”), Școala Superioară de Comerț (actualul Colegiu Economic), Școala Pedagogică (actualul Colegiu Pedagogic), Școala tehnică de industria lemnului, Școala pentru surdo-muți, Leagănul de copii. La sfârșitul secolului al XIX-lea, actualul Bulevard Dragalina devenea ceea ce este până astăzi: un spațiu al școlilor. Spre deosebire de alte orașe mari ale timpului, proiectarea multor clădiri-emblemă a fost încredințată unor arhitecți locali. Până în 1896 au activat aici 11 arhitecți, cărora li s-au alăturat forțe proaspete care și-au adus din plin aportul la imbogățirea peisajului stilistic. Spiritul tolerant al orașului se reflectă și în faptul că proiectarea lăcașelor de cult a fost încredințată arhitecților fără a se lua în considerare apartenența etnica sau confesională a acetora; astfel  Catedrala Ortodoxă Română din Piața Mare a fost proiectată de arhitectul maghiar Czigler Antal, în timp ce Catedrala Catolică a fost proiectată de arhitectul sârb Milan Tabacovici.

St.Antal katolikus templom Arad

    Odată cu dezvoltarea industrială orașul s-a extins spre nord și vest în zona suburbiilor agricole. Noul ritm al vieții urbane din a doua jumătate a secolului XIX a impus organizarea transportului public urban. Astfel, din 1873 au început să circule tramvaiele cu cai, care asigurau legătura dintre gară și principalele centre de interes public din oraș. Cu ajutorul unor specialiști din Anglia și Scoția s-a realizat construcția rețelei de apă potabilă a orașului, canalizarea și s-a inaugurat Turnul de Apă în 1896. În 1896 numărul băncilor din oraș ajungea la 10 și era în creștere. Este introdus iluminatul stradal, la început cu lămpi de gaz și mai apoi electric după ce, în 1895, s-a pus în funcţiune reţeaua de curent electric, iar din 1893 orașul este conectat la rețeaua interurbană de telefonie. La sfârșitul secolului XIX în Arad activau 37 de medici și 72 de moașe, existau 2 spitale, 3 sanatorii și numeroase farmacii. Construcția clădirii pe care astăzi o cunoaștem sub denumirea de “Spitalul Municipal” a început în 1833, iar primele 2 saloane au fost inaugurate in 1836. În atenția arădenilor este și sportul; la sfârșitul secolului în oraș desfășurându-și activitatea mai multe asociații sportive, printe care se numărau: Asociația arădeană de gimnastică, Clubul de ciclism, Societatea arădeana de hipism, Societatea arădeana de patinaj, Asociația de tir, Societatea de scrimă, Clubul atletic arădean. Tot în acea perioadă, pe malul Mureșului se pun bazele unui ștrand, după modelul celor văzute în străinătate. Aradul găzduiește la 15 august 1899 pe stadionul “Gloria” de astăzi primul meci de fotbal disputat pe un teren regulamentar, cu arbitri și două reprize de câte 45 de minute fiecare în fața unui public numeros. Pe parcursul ultimelor decenii ale secolului, în Arad apar nu mai puțin de 5 cotidine, printre care se număra “Tribuna Poporului” începând cu 1896 și o mulțime de alte publicații periodice între care remarcăm săptămânalul “Biserica și Școala” începând cu 1877, revista de satiră “Vulturul” și foaia umoristică “Veselia” apărută în cursul anului 1900. La începutul secolului XX Aradul a ajuns să fie o metropolă industrială de prim rang care dispunea de 25 de fabrici și numeroase instituții bancare. Numărul locuitorilor crește de la 32000 în 1875 la 56000 în 1900.

Centru Arad 2

    În 1906 este pusă in funcțiune celebra “Săgeată Verde”, trenul care făcea legătura între oraș și localitățile din Podgoria Aradului pe un traseu ce măsura în total 58,3 kilometri. 5-6 ani mai târziu, linia este electrificată devenind prima de acest gen din estul continentului și a opta din lume. În 30 septembrie 1991 ultimele ”Săgeți” au circulat pe relația Radna – Ghioroc – Pâncota. Este îmbucurător faptul că anul acesta au fost reluate călătoriile de agrement cu “Săgeata Verde” în fiecare duminică cu unul din automotoarele electrice originale, recondiționat la uzinele Astra Vagoane Călători. Din 1907 Aradul avea și un cinematograf permanent numit “Urania” care funcționa în incinta Teatrului Hirschl. Cel mai cunoscut și mai indrăgit actor maghiar al tuturor timpurilor și totodată primul star de cinema maghiar a fost Jávor Pál, născut la Arad în 1902. Până la vârsta de 16 ani a trăit în orașul natal, iar în anii când era elev chiulea deseori de la ore pentru a viziona filme la cele două cinematografe din oraș (unul dintre ele era “Urania”).

    În primele decenii ale secolului XX, Mișcarea de emancipare națională a românilor crește în amploare , iar Aradul devine unul din cele mai importante centre ale acesteia. Arădenii Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu, membrii marcanți ai Partidului Național Român sunt aleși în 1906 să reprezinte interesele românilor transilvaneni în Parlamentul de la Budapesta. Ziarul “Tribuna Poporului” își schimba denumirea în “Tribuna” în 1904 și iși crește numărul de pagini. Printre editorii și colaboratorii ziarului s-au numărat: Ioan Rusu Șirianu, Vasile Goldiș, Ioan Slavici, Vasile Lucaciu, Nicolae Iorga, Ștefan Octavian Iosif, Octavian Goga. În 1911 ia ființă ziarul “Românul” care avea redacția în casa lui Vasile Goldiș de pe strada din Arad care îi poartă azi numele În coloanele ziarului au publicat personalităţi de seamă ale culturii româneşti, ca istoricii Nicolae Iorga şi Alexandru D. Xenopol, scriitorii Octavian Goga şi George Coşbuc, politicienii Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu. Pe lânga editarea ziarului “Românul”, Institutul tipografic “Concordia” tipărea și carți pentru români. În prezent, în această casă se află un muzeu memorial dedicat lui Vasile Goldis, unde sunt expuse documente de epocă, acte și o bogată corespondenţă; printre cei care se regăsesc în aceste mesaje fiind nume celebre precum Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Nicolae Titulescu. De asemenea vizitatorii pot vedea și piese de mobilier, fotografii și cărți care au aparținut ilustrului nostru concitadin.

    Peisajul industrial al Aradului se completează în 1908 cu fabrica de automobile “Marta”, care producea diferite tipuri de autoturisme, la care se adăugau camioane și autobuze începând cu 1912. În 1909 este înființată de familia Neumann uzina textilă care avea să devina mai târziu celebra “ITA- Industria textilă arădeană”.

autobus Marta

    Anul 1910 aduce două evenimente importante în viața orașului Arad. Este inaugurată noua gară a orașului după planurile arhitectului Ludovic Szántay. Creșterea numărului de pasageri și a numărului de trenuri de călători și de marfă la începutul secolului XX făceau ca vechea gară sa devină neîncăpătoare. În 1904 de exemplu, zilnic prin gară treceau 32 de trenuri de călători. Noua gară era ridicată pe locul celei vechi și îndeplinea toate condițiile de confort și funcționalitate specifice perioadei. Tot în 1910 începe construcția podului de fier peste Mures care făcea legătura între orașul Arad de la nord de Mureș cu comuna Aradu Nou de la sud de Mureș (actualul Pod Traian).   Însă vor mai trece 38 de ani până când cele doua localități se vor uni, ba mai mult; încă ani buni de acum înainte, comuna Aradu Nou rămâne în comitatul (ulterior județul) Timiș. Ca un element inedit, demn de amintit, remarcăm existența la sud de Mureș încă din 1809, în vecinătatea Aradului Nou a comunei Sigmundhausen (Mureșel). Sigmund Lovász de Ötvenes este cel care colonizează aici în 1809 familii de germani din localitățile limitrofe. A fost de altfel și singura localitate de la sud de Mureș care a aparținut Comitatului Arad. Ca un fapt incredibil pentru arădeanul secolului XXI, amintim aici că pârâul Țiganca (un fost braț al râului Mureș) a fost pentru foarte lungă vreme granița dintre Ungaria și Banatul Imperial, iar mai târziu limita dintre Comitatul Arad și Comitatul Timiș.

Podul Traian Aradu Nou

    Anul 1913 este marcat de inaugurarea Palatului Cultural, proiectat de arădeanul Ludovic Szántay. Ca un element de originalitate se remarcă faptul că fiecare latură a clădirii este construită într-un stil architectural diferit. Fațada în stil neoclasic, coloanele care sprijină frontonul fațadei în stil corintic, aripile laterale în stil renascentist, iar partea dinspre parc a clădirii este inspirată de elementele în stil gotic ale Castelului Huniazilor. Astfel, din 20 octombrie 1913, trei importante instituții de cultură din Arad – Muzeul, Filarmonica și Biblioteca sunt găzduite sub același acoperiș. În superba sală de concerte au fost prezente, de-a lungul timpului, mari personalități: Richard Strauss, Béla Bartok, tenorul Traian Grozăvescu, Arthur Rubinstein, Kodály Zoltán. George Enescu a concertat aici cu ocazia celor 8 prezențe pe care le-a avut în Arad, iar în 1931, la împlinirea vârstei de 50 de ani, la concertul din 6 noiembrie  i-a fost conferită distincția de “Cetațean de Onoare a Aradului” . Tot în 1913 este finalizată și construcția Școlii civile române de fete, unde se va lua 5 ani mai târziu, pe 15 noiembrie 1918 decizia de convocare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia de către Consiliul Național Central Român.

Palatul Cultural

Bibliografie